Sindromul de Imunodeficienta
Dobandita - a fost raportata pentru prima data īn SUA īn 1981 īn Los Angeles
si New York, la un grup de barbati la care s-a produs o epidemie de
pneumonie cu microbul Pneumocystis Carinii si sarcom Kaposi īn conditiile
unei aparente stari de sanatate. Ulterior SIDA a luat proportiile unei
epidemii mondiale majore. SIDA este provocata de virusul imunodeficientei
umane (HIV). Prin distrugerea celulelor de baza ale sistemului imun, HIV
anihileaza progresiv capacitatea organismului de a se apara īmpotriva
infectiilor si anumitor forme de cancer. Persoanele diagnosticate cu SIDA
sunt susceptibile la aparitia unor infectii amenintatoare de viata, numite infectii oportuniste, provocate de
agenti microbieni care de obicei nu produc īmbolnaviri la omul sanatos.
Īn prezent exista īn īntreaga lume peste 50
milioane de persoane infectate cu HIV si, in conditiile in care, estimativ
se apreciaza ca la fiecare 6 secunde o noua persoana se infecteaza, cifrele
reale este posibil sa fie mai mari, avand īn vedere ca īn multe tari
sistemele de supraveghere sunt deficitare.
Incubatia bolii este foarte lunga si poate
varia de la cateva luni la mai multi ani. Unele persoane infectate cu HIV au
ramas asimptomatice mai mult de 10 ani. La ora actuala nu exista nici un
vaccin care sa ofere protectie īmpotriva HIV. Desi nu exista un tratament
care sa vindece SIDA, exista o serie de agenti terapeutici care īncetinesc
evolutia bolii si permit controlul si prevenirea majoritatii infectiilor
oportuniste.
Transmitere
▪ contact sexual
cu un partener infectat. Virusul poate patrunde īn organism prin mucoasa
vaginala, a vulvei, penisului, rectului sau gurii īn timpul actului
sexual.
▪ contact cu
sange infectat
▪ folosirea de
catre mai multe persoane a acelor sau seringilor contaminate (indeosebi la utilizatorii de droguri).
▪ femeile
īnsarcinate pot transmite virusul fatului īn timpul sarcinii sau la
nastere.
▪ nu exista nici o dovada ca
virusul se transmite prin contact cu saliva(desi cercetetorii au izolat
HIV in saliva persoanelor infectate).Cu toate acestea, riscul de infectie īn cazul
sarutului frantuzesc, īn cursul caruia se schimba cantitati īnsemnate de
saliva īntre cei doi parteneri, este necunoscut.
▪ nu s-agasit nici o dovada
ca HIV s-ar transmite prin sudoare, lacrimi, urina sau materii fecale.
▪ nu se transmite prin contact
obisnuit, cotidian, cum ar fi folosirea īn comun a veselei, tacamurilor,
prosoapelor si lenjeriei de pat, a bazinelor de īnot, telefoanelor sau
scaunelor de toaleta.
▪ nu se transmite nici prin
īntepaturi de insecte cum sunt tantarii sau plosnitele.
Comportamente
de risc
▪ contact sexual
( heterosexual sau homosexual ) neprotejat cu o persoana infectata sau cu
cineva al carui status HIV este necunoscut; prezenta unei alte boli cu
transmitere sexuala - ca sifilisul, herpesul genital, infectiile cu
clamidii sau gonoreea tind sa creasca susceptibilitatea de achizitionare a
infectiei cu HIV prin contact sexual cu un partener infectat. Orice
contact sexual cu o persoana al carui status HIV este necunoscut este un
comportament cu risc; la fel si contactele sexuale cu parteneri multipli
sau cu prostituate.
▪ folosirea īn comun a acelor sau seringilor;
▪ folosirea
acelor sau seringilor nesterilizate pentru injectii sau orice procedura
care penetreaza pielea, inclusiv acupunctura, folosirea
drogurilor intravenoase ilicite, injectarea de vitamine sau steroizi,
proceduri stomatologice, perforarea urechilor sau altor parti ale corpului,
tatuarea;
Primele
simptome
Multe persoane nu prezinta nici un
simptom īn perioada imediat urmatoare infectarii cu HIV. Unii
īnsa prezinta o boala asemanatoare gripei care apare la 1-2 luni dupa
expunerea la virus. Acestia pot suferi de cefalee, febra,
stare generala proasta si marirea ganglionilor. Aceste simptome
dispar de obicei īn interval de circa o saptamana pana la o luna si sunt
foarte des gresit interpretate drept alta infectie virala.
Simptomele mai persistente sau mai severe
pot sa nu apara timp de zece sau mai multi ani dupa patrunderea HIV īn
organismul adult, si timp de circa 2 ani la copiii nascuti cu infectie HIV.
Aceasta perioada de "infectie asimptomatica" este foarte variabila. Unele
persoane pot īncepe sa aiba simptome doar dupa cateva luni, īn timp ce altii
pot parea perfect sanatosi mai bine de 10 ani. Īn timpul acestei perioade
īnsa virusul HIV este foarte activ, infectand si ucigand celulele sistemului
imun. Acest efect al HIV se poate evidentia cel mai bine prin scaderea
nivelului unor celule(CD4) din sange, care sunt luptatorii cheie ai
organismului īmpotriva infectiilor.
Pe masura ce sistemul imun se
deterioreaza īncep sa apara o serie de complicatii. Unul din primele
simptome experimentat de multi din cei cu infectie HIV este adenopatia(marirea
ganglionilor) care dureaza mai mult de 3 luni. Alte simptome care apar
adesea cu luni sau ani īnainte de instalarea bolii SIDA includ
slabiciunea generala, pierderea īn greutate, episoade febrile
frecvente si transpiratii dese, infectii micotice frecvente
(vaginale sau orale), eruptii cutanate sau uscaciuni ale pielii
persistente, boala inflamatorie pelvina care nu raspunde la tratament si
pierderea memoriei de scurta durata. Unele persoane sufera de infectii
herpetice severe si repetate care produc leziuni dureroase la nivelul gurii,
regiunii genitale sau anale, sau o afectare foarte dureroasa a nervilor
periferici, numita herpes zoster. La copii pot aparea oprire īn crestere sau
hipotrofie staturo-ponderala.
Diagnostic
Dat fiind faptul ca infectia cu HIV nu
produce adesea nici un simptom imediat, infectia se depisteaza īn principal
prin testarea sangelui pentru prezenta
anticorpilor īmpotriva HIV. Acesti anticorpi nu ating niveluri
detectabile īn general decat dupa 1-3 luni de la infectie, si se poate
īntampla sa dureze chiar sase luni pana ce nivelul lor poate fi detectat
prin testele standard.
Persoanele expuse la HIV trebuie testate de
imediat ce se considera ca au avut timp sa produca anticorpi. Aceasta va
permite administrarea tratamentului corespunzator la un moment īn care
organismul lor se afla īn cea mai buna stare de lupta contra HIV, ceea ce
permite prevenirea aparitiei anumitor infectii oportuniste. Testarea precoce
permite de asemenea avertizarea persoanelor HIV pozitive cu privire la
evitarea implicarii īn comportamente de risc care favorizeaza transmiterea
infectiei.
Testarea pentru HIV se efectueaza īn
spitale si policlinici si se īnsoteste īntotdeauna de counseling. Testarea
se face īn conditiile respectarii confidentialitatii.
Se folosesc doua teste de depistare a
anticorpilor anti-HIV: ELISA si Western Blot. Daca exista o mare
probabilitate ca o persoana sa fie infectata cu HIV si totusi aceste teste
au fost negative, medicul poate testa prezenta virusului īn sange. De
asemenea, pacientului i se cere adeseori sa repete testul dupa un anumit
timp, cand anticorpii anti-HIV au atins niveluri detectabile.
Nou-nascutii din mame infectate cu HIV pot
fi sau nu infectati cu acest virus, dar toti au īn sange anticorpi anti-HIV
proveniti de la mama, care persista cateva luni. Daca sugarul nu prezinta
nici un simptom, diagnosticul definitiv folosind numai testele de detectare
a anticorpilor nu se poate face decat dupa īmplinirea varstei de 15 luni.
Exista unele teste speciale, costisitoare, care permit depistarea infectiei
cu HIV sub varsta de 3 luni.
Tratament
Daca la aparitia in
lume nu existau medicamente care sa combata deficitul imun si prea putine
care sa tina sub control infectiilor oportuniste, pe parcursul ultimilor
10-15 ani s-au pus la punct metode terapeutice care chiar daca nu vindeca
SIDA, īncetinesc mult evolutia ei si tin īn frau mult mai bine infectiile
oportuniste. inhibitorii de
revers-transcriptaza - actioneaza prin īntreruperea precoce a
replicarii virale : AZT ( zidovudina ), ddC ( zalcitabina) ,
ddI ( dideoxyinozina ), d4T ( stavudina ), si 3TC ( lamivudina ).
Acest tip de medicamente īncetinesc raspandirea HIV īn organism si
īntarzie debutul infectiilor oportuniste. Este de retinut faptul ca ele si
nici un alt tip de medicament nici un alt medicament nu pot preveni
transmiterea virusului altor persoane. inhibitorii de
revers-transcriptaza non-nucleozidici : delvaridina,
nevirapina ( se folosesc īn combinatie cu alti compusi antiretrovirali ). inhibitorii de proteaza - care
actioneaza prin inhibarea replicarii virale īntr-un stadiu mai tadiv : ritonavir, saquinivir, indinavir si nelfinavir.
Din cauza ca virusul HIV poate deveni rezistent la oricare din categoriile
de medicamente prezentate mai sus, se folosesc combinatii din ambele clase
care sunt necesare pentru a supresa īn mod eficient multiplicarea virusului. medicamente utile pentru tratarea
infectiilor oportuniste : foscarnetul si ganciclovirul
pentru tratamentul infectiilor oculare cu cytomegalovirus, fluconazolul
( pentru micoze ) , biseptolul sau pentamidina (pentru
pneumonie cu Pneumocystis carinii ( PCP ) , alfa-interferon ( pentru
carcinom Kaposi ).
Prevenire
▪ evitarea comportamentelor care expun
la riscul de infectare ( folosirea īn comun a seringilor si acelor sau
contactele sexuale neprotejate ); ▪ limitarea relatiilor sexuale la un
singur partener neinfectat.
▪ protejarea prin folosirea
prezervativelor din latex ori de cate ori se īntretin raporturi sexuale
orale, anale sau vaginale cu o persoana despre care nu se stie cu
certitudine daca este sau nu infectata cu HIV sau cu alte boli cu
transmitere sexuala. Este īnsa bine sa se stie ca prezervativul este o
bariera relativ eficienta īmpotriva virusului HIV. Din cauza unor pori
care exista īn mod natural īn latexul de cea mai buna calitate ( si care au
diametrul de pana la 50 de ori mai mare decat diametrul unui virus HIV ),
precum si datorita unor defecte de fabricatie, depozitare, īntretinere sau
folosire, exista riscul transmiterii infectiei cu HIV chiar īn conditiile
folosirii prezervativului. ▪ administratrea de AZT in timpul
sarcinii, travaliului si nasterii(la femeia gravida) si in primele
saptamani de viata ( la sugar ) reduce semnificativ riscul de transmitere a
HIV de la mama la fat.
